Rememorându-le viaţa şi cinstindu-i după cuviinţă, urăm celor ce poartă numele de Elena şi Constantin, cu toate derivatele, sănătate, ani mulţi şi rodnici în lucrarea voii lui Dumnezeu!
The post „ Atât cât sunt în lume, Lumina lumii Sunt”. Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sau de la monarhia păgână la monarhia creştină – Gând de Duminică de Elena Solunca Moise appeared first on Ziaristi Online.