Foaia Românească a românilor din Ungaria: Piftie cu gust amar

După Jula, Budapesta şi Bucureşti, albumul „Poveştile caselor. Români în Buda şi în Pesta” al Mariei Berényi a fost lansat duminica trecută, pe 26 februarie, şi în oraşul Mişcolţ. Răspunzând invitaţiei Institutului Cultural Român din Budapesta de a participa la programele culturale organizate în cadrulul Festivalului Piftiei din Mişcolţ, autoarea volumului a remarcat importanţa momentului de a vorbi despre moştenirea română şi macedoromână din capitala Ungariei într-un oraş unde, la fel, comunitatea macedoromânilor a lăsat urme de neşters. Chiar şi Librăria Libri, unde s-a ţinut lansarea, se află pe strada principală a oraşului Mişcolţ, acolo unde majoritatea caselor au fost construite de comercianţi greci şi macedoromâni. O altă legătură strânsă între „Poveştile caselor” şi oraşul Mişcolţ este Andrei Şaguna, cel care s-a născut chiar în acest oraş din nordul Ungariei, dar care a trăit mulţi ani şi în Budapesta, fiind deseori oaspetele unchiului său, Atanasie Grabovschi, în minunata sa casă din apropierea fostei biserici greco-valahe. „Oraşul Mişcolţ a dat românilor un sfânt, în persoana mitropolitului Ardealului, Andrei Şaguna. Şi acest lucru puţini îl ştiu. La fel cum puţini ştiu şi despre valoarea inestimabilă pe care coloniile macedoromâne le-au lăsat în mai multe din oraşele mari din Ungaria. Unul dintre scopurile mele principale cu această carte chiar acesta a fost, să cunoască toţi românii valorile româneşti din capitala ungară”, a subliniat Maria Berényi.

Din păcate, lansarea s-a făcut în faţa unui public destul de redus, cu toate că mulţi intelectuali ai oraşului Mişcolţ ar fi avut ce învăţa din această întâlnire. Dacă nu i-a adus la întâlnire interesul pentru moştenirea lăsată de români şi macedoromâni în capitala ţării lor, măcar puteau să înveţe cum trebuie să-ţi primeşti oaspeţii, dacă îi inviţi la tine acasă. Pentru că la această a 12-a ediţie a Festivalului Piftiei, invitată de onoare a fost România. Prin ICR Budapesta, România a adus la acest festival diverse programe culturale, de la concerte, expoziţii, lansări de cărţi, până la meşteri populari şi bucătari români, care s-au prezentat cu entuziasm. Păcat că pentru aceştia din urmă organizatorii nu au găsit locuri printre tarabele ungureşti, pe strada principală, ci numai într-un colţ al unei piaţete unde nu prea ajungeau vizitatorii. Intenţia unora dintre organizatorii locali de a cunoaşte mai bine un popor dintr-o ţară vecină este întru totul lăudabilă, însă nu şi atunci când se încalcă o regulă elementară a bunelor maniere: oaspetele nu-l aşezi în afara mesei, ci la loc de frunte.

Speranţa însă că suntem în stare să învăţăm şi din propriile noastre greşeli există şi la Mişcolţ. Duminică am prins sfârşitul slujbei din biserica ortodoxă din Mişcolţ, care azi aparţine Bisericii Ortodoxe Maghiare. Făcând rugăciunile de încheiere, preotul locului a pomenit şi numele… Sfântului Andrei Şaguna. (Personal, nu am mai auzit în nicio biserică din Ungaria să fie pomenit la sfârşitul slujbei numele lui Şaguna. La Mişcolţ se face asta în fiecare duminică.) Şi dintr-o dată a răsărit soarele! Gustul amar al piftiei a fost înlocuit de speranţa zilei când ura şi invidia vor fi înlocuite cu stima şi bunele intenţii.